address Str. Ismail 98/4, etaj 3, Clădirea LUNEDOR, Chișinău

Despre Noi

Aducem natura mai
aproape de comunitate
prin inovație și pasiune.

Într-o lume în care timpul este o resursă prețioasă, misiunea noastră este de a transforma spațiile verzi în oaze de sustenabilitate, cu frumusețe naturală. Eco Garden Construct și-a început activitatea în România în anul 2011, în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca. Inspirați de potențialul imens al naturii, ne concentrăm pe revitalizarea spațiilor urbane prin creativitate și inovație. Prin muncă și pasiune, ne-am deschis birouri în București și Londra, iar anul 2025  a venit rândul capitalei Republicii Moldova, Chișinău.

leaves

Ne mândrim cu lucrările majore de amenajare urbană pe care le-am realizat în țară și străinătate. Portofoliul nostru include proiecte precum amenajarea grădinii Palatului Elisabeta din București, gazonul stadioanelor Cluj Arena și Ion Oblemenco din Craiova, dar și amenajări urbane cum ar fi Parcul Între Lacuri-Cluj, Parcul Belvedere-Sibiu, Parcul Feroviarilor-Cluj sau Vectra Horse Club-București. De asemenea, la nivel internațional, ne-am implicat în proiecte de peisagistică în Italia și Marea Britanie.

În cei 14 ani de activitate am amenajat peste 220 ha de spații verzi și am finalizat peste 700 de proiecte de amenajări grădini și spații verzi comerciale. Am realizat toate acestea prin profesionalismul și dedicația celor peste 200 de specialiști in horticultură, peisagistică și construcții.

Despre noi

Angajamentul față de
calitate și sustenabilitate.

Conceptul nostru, „We build with nature” (Construim cu natura), reflectă perfect esența și misiunea noastră. Punem accent pe simbioza dintre expertiza echipei noastre și respectul față de mediu, integrând frumusețea și funcționalitatea naturii în fiecare proiect.

Printr-o abordare modernă și sustenabilă, proiectele noastre promovează un stil de viață echilibrat, în armonie cu natura. Astfel, depunem eforturi constante de a crește nivelul de regenerare urbană și de a aduce natura mai aproape de comunitate. Rezultatul acțiunilor noastre se reflectă prin dezvoltarea spațiilor verzi sustenabile care răspund nevoilor și dorințelor comunității​​.

Misiunea

Misiunea noastră îmbrățișează inovația și creativitatea în amenajarea și întreținerea spațiilor verzi​​. Echipa Eco Garden Construct este dedicată transformării spațiilor urbane, printr-o abordare creativă și deschisă. Ne concentrăm pe revitalizarea mediului urban, aducând natura mai aproape de oameni. Astfel, propunem clienților noștri soluții de amenajare peisagistică, care nu doar că îmbunătățesc estetica urbană, ci și contribuie la regenerarea și dezvoltarea durabilă a comunităților. 

Viziunea

Viziunea noastră este una a unui viitor mai verde și mai sănătos, unde oamenii se simt fericiti și conectați cu natura. Avem încredere în înțelepciunea colectivă și avem dorința de a inspira o schimbare majoră pentru comunitate. Prin serviciile de amenajare peisagistică ce urmăresc recomandările internaționale, inovația și execuția echipei noastre de profesioniști, ne concentrăm să transformăm spațiile urbane în oaze de verdeață, în care oamenii sunt mai fericiți și se bucură de liniștea și energia naturii.

Valorile

La Eco Garden Construct, valorile noastre sunt coloana vertebrală a tuturor acțiunilor și proiectelor în care ne implicăm. Colaborarea și responsabilitatea, ne ghidează în fiecare proiect și decizie, promovând o cultură a încrederii și a flexibilității. Aceste valori ne ajută să lucrăm eficient împreună, atât în echipă, cât și cu clienții noștri, pentru a realiza rezultate care ne împlinesc profesional​​.

Colaborare
Colaborare
lucrăm împreună pentru a obține rezultate de excepție. Promovăm diversitatea și credem că suntem mai puternici ca echipă decât individual;
Responsabilitate
Responsabilitate
acționăm responsabil, conștienți de impactul acțiunilor noastre asupra mediului și societății;
PROIECTARE SI DESIGN
Proactivitate
suntem deschiși la noi abordări și gata să facem pași mici care conduc la realizări mari;
Învățare
Învățare
avem o dorință constantă de a învăța, ceea ce ne face mai inovativi și mai eficienți în munca noastră.
leaves

testimoniale

Reprezentam industria prin servicii profesionale, exceland in domeniu, indiferent de natura proiectelor.
Recenziile clientilor nostri confirma acest lucru!

star star star star star

Apreciez la Eco Garden Construct seriozitatea si promptitudinea cu care isi trateaza clientii, iar solutiile peisagistice executate calitativ si in timp util reprezinta fundamentul parteneriatului nostru.

Teofil Muresan

Teofil Muresan

CEO & Chairman E-Infra

star star star star star

Colaborăm de mulți ani, de fiecare dată pentru proiecte care au adus plus-valoare comunității. Apreciez echipa Eco Garden Construct pentru că de fiecare dată am găsit la ei răspunsurile și soluțiile de care aveam nevoie.

Florin Mariș

Florin Mariș

CEO HEXAGON STRUCTURES

star star star star star

Antreprenorii cu initiativă, ambiție și experientă în domeniul în care profesează vor schimba într-o zi destinul României. Mă bucur că cei de la Eco Garden Construct nu doar amenajează grădini și spații verzi cu profesionalism și pasiune, ci au și o semnificativă implicare comunitară.

Ionut Bogdan Ioan

Ionut Bogdan Ioan

DIRECTOR GENERAL RMB INTER AUTO

star star star star star

Proiectele pe care le-am dezvoltat împreuna au fost finalizate cu succes și profesionalism. Cred că în domeniile noastre de activitate cel mai important aspect este gradul de mulțumire al beneficiarului. Din acesta perspectivă, cred că Eco Garden Construct este un brand care nu și-a dezamăgit niciodată clienții sau partenerii.

Ioan Așchilean

Ioan Așchilean

CEO ACI SA

star star star star star

Am lucrat excelent cu Eco Garden Construct – sunt profesioniști, invățați să se adapteze nevoilor clientului, să acționeze rapid și să livreze exact ce au promis. Și, peste toate acestea, am respectat împreună niște termene scurte care nu ne-au impiedicat să avem un rezultat final excelent.

Dorin Așchilean

Dorin Așchilean

CEO NORDCONFOREST SA

star star star star star

Serviciile prestate de către Eco Garden Construct au fost întotdeauna la un alt nivel. Avem un parteneriat solid și ne bazăm pe experiența și profesionalismul lor in amenajarea și mentananța spațiilor verzi. Recomand pentru implicare și seriozitate!

Cristian – Lazăr Palade

Cristian – Lazăr Palade

Head of Finance SITEL GROUP

star star star star star

Am avut oportunitatea de a lucra cu echipa Eco Garden în ultimii ani. S-au dovedit 100% profesioniști în domeniul lor de activitate, cu o bună evaluare a situației din teren și cu un mare respect pentru cultură și orașul Cluj Napoca.

Doru Pamfil

Doru Pamfil

Academia Romana – Cluj

prev
next